The Cat and the Canary (film din 1927)

The Cat and the Canary
CatandtheCanaryPoster2.jpg
Afișul filmului.
Gencomedie de groază
film de mister
film mut  Modificați la Wikidata
RegizorPaul Leni
AutorAlfred A. Cohn[*]
Robert Hill[*]
Walter Anthony[*]  Modificați la Wikidata
ScenaristAlfred A. Cohn (și adaptare)
Robert F. Hill (adaptare)
Walter Anthony
Bazat peThe Cat and the Canary[*]  Modificați la Wikidata
ProducătorPaul Kohner
DistribuitorUniversal Pictures
StudioUniversal Studios  Modificați la Wikidata
MuzicaHugo Riesenfeld
DistribuțieLaura La Plante
Forrest Stanley
Creighton Hale
Premiera9 septembrie 1927
Premiera în Româniaindisp.
Premiera în Republica Moldovaindisp.
Durata82 min
ȚaraStatele Unite ale Americii  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiNew York  Modificați la Wikidata
Limba originalămut, intertitluri în limba engleză
Prezență online

The Cat and the Canary (ro - Pisica și canarul)[1] este un film horror mut american din 1927, adaptare a comediei negre scrise de dramaturgul John Willard. Filmul a fost realizat de regizorul Paul Leni, adept al expresionismului german și îi are în rolurile principale pe Laura Le Plante, Forrest Stanley și Creighton Hale. Povestea se desfășoară în jurul citirii testamentului unui bogătaș, la 20 de ani de la moartea sa. Annabelle West (Laura Le Plante) este declarată moșternitoarea averii la ora 12 noaptea, spre dezamăgirea celorlalte rude; din acel moment, lucruri neobișnuite încep să se întâmple în casă, spre neliniștea musafirilor. În același timp, află de evadarea unui bolnav psihic de la un azil din apropiere, poreclit "the Cat" (ro - "Pisica") după modul în care își ucide victimele.

The Cat and the Canary face parte dintr-un gen de comedii horror inspirate de piesele de teatru din Broadway-ul anilor 1920. Adaptarea lui Paul Leni după piesa lui Willard a amestecat expresionismul cu umorul, un stil ce l-a făcut pe acesta cunoscut, fiind recunoscut de critici ca fiind unic. Filmul acesta a fost o influență puternică pentru mai multe filme horror realizate între anii 1930 - 1950. The Cat and the Canary a fost de asemenea una din primele producții horror create de Universal Pictures, fiind considerată "piatra de temelie a școlii de horror Universal"."[2]

Acțiunea filmului

Într-un conac din apropierea râului Hudson, milionarul Cyrus West se află pe patul de moarte. Rudele sale lacome se poartă de parcă ar fi "pisici înconjurând un canar", lucru ce l-a adus pe West în pragul nebuniei. West ordonă ca testamentul său să fie închis într-un seif și deschis abia la 20 de ani după deces. Momentul respectiv apropiindu-se, avocatul lui West, Roger Crosby, descoperă două testamente în seif, deși doar unul singur fusese închis; descoperă că cel de-al doilea avea să fie citit doar dacă termenii primului nu aveau să fie respectați. Îngrijitoarea conacului, Mammy Pleasant (Martha Mattox) consideră că cel de-al doilea testament a fost introdus în seif de fantoma lui Cyrus West, lucru luat în râs și negat de avocat.[3]

Miezul nopții apropiindu-se, rudele lui West ajung la conac: nepoții Harry Blythe (Arthur Edmund Carewe), Charles "Charlie" Wilder (Forrest Stanley), Paul Jones (Creighton Hale), sora Susan Sillsby (Flora Finch) și fiica ei, Cecily Young (Gertrude Astor), și nepoata Annabelle West (Laura La Plante). La dorința lui Cyrus West, averea este lăsată celei mai îndepărtate rude, Annabelle. Testamentul stipulează totuși că pentru a intra în posesia moștenirii, trebuie să treacă un test psihologic, realizat de doctorul Ira Lazar (Lucien Littlefield). Dacă se dovedește că are probleme psihice, averea îi este lăsată persoanei numite în al doilea testament. Averea includea și diamantele West, pe care unchiul ei le ascunsese cu mulți ani în urmă. Annabelle realizează că se află, precum unchiul ei, "într-o cușcă înconjurată de pisici"."[3]

În timp ce familia se pregătește de cină, un gardian (George Siegmann), intră și-i anunță că un bolnav psihic, numit "pisica", a evadat de la un azil din apropiere, se află în grădina casei sau chiar în casă. Gardianul le povestește că nebunul și-a primit numele deoarece "se crede pisică și își sfâșie victimile, parcă ar fi canari!" Crosby crede că cineva din faimile ar putea s-o rănească pe Annabelle și decide să-i spună cine îi este succesor. Înainte să rostească numele, o mână păroasă cu unghii lungi apare dintr-un pasaj secret din biblioetcă și-l trage pe avocat, speriind-o pe Annabelle. Când le explică celorlalți ce s-a întâmplat cu Crosby, familia trage concluzia că e nebună.[3]

O mână misterioasă apare din perete, încercând să fure colierul purtat de Annabelle West.

Când Annabelle doarme, acceași mână misterioasă iese din peretele din spatele patului și fura colierul cu diamente, pe care aceasta îl găsise ascuns în camera unchiului. Trezindu-se speriată, își cheamă rudele, care sunt tot mai convinse că a înnebunit, însă când Harry și Annabelle verifică pereții camerei, descoperă un loc secret, din care cade cadavrul lui Roger Crosby. Mammy Pleasant pleacă pentru a chema poliția, în timp ce Harry caută gardianul; Susan devine isterică și fuge din casă, găsindu-l pe lăptar (Joe Murphy), pe care îl convinge s-o ia cu el. Paul și Annabelle se întorc în cameră pentru a căuta al doilea testament, ce se afla asupra lui Crosby, dar descoperă că avocatul dispăruse. Paul intră în pasajul secret, unde este atacat de Pisică, care-l lasă inconștient. Când își revine, fuge înapoi, ajungând la timp pentru a o salva pe Annabelle. Poliția sosește și arestează Pisica, care se dovedesște a fi Charlie Wilder deghizat, iar gardianul este complicele. Wilder era persoana numită în cel de-al doilea testament, și dorea s-o înnebunească pe Annabelle pentru a moșteni el averea. Annabelle și Paul rămân împreună.[3]

Producția

The Cat and the Canary este produsul expresionismului german de la începutul secolului XX. Potrivit istoricului de artă, Joan Weinstein, expresionismul este un termin definit vag, care include stilurile cuprinse de Die Brücke și Der Blaue Reiter, cubism, futurism, și abstract. Elementul cheie care leagă aceste stiluri este dorința de exprimare a sentimentelor interioare în favoarea verosimilitudinii naturii.[4] Istoricul de film Richard Peterson a declarat că "Cinematografia germană a devenit cunoscută pentru poveștile horror psihologice și pentru emoții stranii, generate prin lumi, amenajarea decorului și unghiul camerei de filma." Aceste tehnici de filmare a atras teme expresioniste. Exemple influente ale expresionismului gemran includ Cabinetului Dr. Caligari (1920) de Robert Wiene, ce prezintă un doctor bolnav psihic și Das Wachsfigurenkabinett (1925) de Paul Leni, despre o expoziție de figuri de ceară la un bâlci.[5]

Das Wachsfigurenkabinett l-a impresionat pe Carl Laemmle, originar din Germania, președintele Universal Pictures. Laemmle a fost impresionat de îndepărtarea lui Leni de expresionism prin folosirea umorului în timpul scenelor grotești.[5] În Statele Unite, One Exciting Night (1922) de D. W. Griffith a început o modă a horror-ului gotic, de care Laemmle a vrut să profite; următoarele filme ale genului, precum filmul lui Frank Tuttle, Puritan Passions (1923), filmele The Monster (1925) și The Bat (1926) ale lui Roland West și The Gorilla (1927) a lui Alfred Santell — toate comedii horror adapte după producții de pe Broadway — s-au dovedit a fi de succes.[6][7]

Laemmle și-a îndreptat atenția către piesa de succes a lui John Willard, The Cat and the Canary, ce spune povestea unei moștenitoare a cărei familii încearcă s-o înnebunească pentru a-i fura moștenirea. Willard a fost inițial reticient să-l lase pe Laemmle să folosească piesa, deoarece, precum a explicat istoricul Douglas Brode, "ar fi expus practic tuturor sfârșitul, ... distrugând potențialul piesei de a mai realiza bani." Willard s-a lăsat convins într-un final, iar piesa de teatru a fost adaptată într-un scenariu de film, de către Alfred A. Cohn și Robert F. Hill.[8]

Distribuția

Regizarea

Recepția și influența

Alte versiuni

Referințe

  1. ^ Deoarece filmul nu a fost niciodată lansat în România, titlul folosit în română reprezintă doar traducerea cuvintelor englezești și nu un titlu original.
  2. ^ Carlos Clarens, An Illustrated History of Horror and Science-Fiction Films: The Classic Era, 1895–1967 (New York: Da Capo Press, 1997), p. 56, ISBN 0-306-80800-5.
  3. ^ a b c d The Cat and the Canary (1927; DVD, Image Entertainment, 2007).
  4. ^ Joan Weinstein, The End of Expressionism: Art and the November Revolution in Germany, 1918–1919 (Chicago: University of Chicago Press, 1990), p. 3, ISBN 0-226-89059-7.
  5. ^ a b Richard Peterson, liner notes, The Cat and the Canary (DVD, Image Entertainment, 2005).
  6. ^ Steve Neale, Genre and Hollywood (London: Routledge, 2000), p. 95, ISBN 0-415-02606-7.
  7. ^ Ian Conrich, "Before Sound: Universal, Silent Cinema, and the Last of the Horror Spectaculars," in The Horror Film, ed. Stephen Price, (New Brunswick, N.J.: Rutgers University Press, 2004), p. 47, ISBN 0-8135-3363-5.
  8. ^ Douglas Brode, Edge of Your Seat: The 100 Greatest Movie Thrillers (New York: Citadel Press, 2003), p. 32, ISBN 0-8065-2382-4.

Surse

  • Everson, William K. American Silent Film. New York: Da Capo Press, 1998. ISBN 0-306-80876-5.
  • Hogan, David. Dark Romance: Sexuality in the Horror Film. Jefferson, N.C.: McFarland, 1997. ISBN 0-7864-0474-4.
  • MacCaffrey, Donald W., and Christopher P. Jacobs. Guide to the Silent Years of American Cinema. Westport, Conn.: Greenwood Press, 1999. ISBN 0-313-30345-2.
  • Prawer, S. S. Caligari's Children: The Film as Tale of Terror. New York: Da Capo Press, 1989. ISBN 0-306-80347-X.
  • Worland, Rick. The Horror Film: A Brief Introduction. Malden, Mass.: Blackwell Publishing, 2007. ISBN 1-4051-3902-1.

Legături externe