HMS Endeavour

HMS Endeavour în largul coastei Noii Olande, de Samuel Atkins c. 1794

HMS Endeavour, cunoscută și sub numele de HM Bark Endeavour, a fost un vas de cercetare al Marinei Regale Britanice comandat de locotenentul James Cook în prima sa călătorie de descoperire, în Australia și Noua Zeelandă între 1769 și 1771.

Lansat la apă în 1764 sub numele de vasul carbonifer Earl of Pembroke, a fost achiziționat de Marină în 1768 pentru o misiune științifică în Oceanul Pacific, și pentru a explora mările în speranța găsirii presupusei Terra Australis Incognita („Pământul Sudic Necunoscut”). Rebotezată ca His Majesty's Bark the Endeavour, a plecat din Plymouth în august 1768, a ocolit Capul Horn și a ajuns în Tahiti la timp pentru a observa tranzitul lui Venus din 1769 prin fața Soarelui. După aceea, a ridicat pânzele către oceanul necartografiat dinspre sud, oprindu-se în insulele Huahine, Borabora și Raiatea pe care Cook le-a revendicat în numele Marii Britanii. În septembrie 1769, a ancorat în largul Noii Zeelande, fiind primul vas european care a ajuns acolo după Heemskerck al lui Abel Tasman cu 127 de ani in urmă. În aprilie 1770, Endeavour a devenit primul vas maritim care a ajuns pe coasta de est a Australiei, când Cook a acostat în ceea ce astăzi se numește Golful Botany.

Endeavour a navigat apoi spre nord de-a lungul coastei australiene. A evitat la limită dezastrul după ce a naufragiat pe Marea Barieră de Corali, rămânând pe plaja continentului timp de câteva săptămâni pentru reparații rudimentare la cocă. La 10 octombrie 1770, s-a deplasat încet către Batavia în Indiile Orientale Olandeze pentru reparații mai substanțiale, cu echipajul obligat să păstreze secretul despre insulele ce fuseseră descoperite. Vasul și-a reluat călătoria spre vest la 26 decembrie, a ocolit Capul Bunei Speranțe la 13 martie 1771, și a ajuns în portul englez Dover la 12 iulie, după o călătorie de trei ani pe mare.

Uitat după această călătorie, Endeavour a petrecut următorii trei ani transportând provizii ale Marinei pe Insulele Falkland. Rebotezat și vândut unor persoane particulare în 1775, a revenit în serviciul naval ca transportor de trupe în timpul Războiului de Independență al SUA și a fost scufundată într-o blocadă într-o blocadă la Narragansett Bay, Rhode Island în 1778. Epava sa a fost localizată cu exactitate, iar resturile, inclusiv șase dintre tunurile sale și o ancoră, sunt expuse la muzee maritime din întreaga lume. O replică a navei Endeavour a fost lansată la apă în 1994 și este acostată lângă Muzeul Național Maritim al Australiei din portul Sydney.

Construcția

Endeavour a fost la început vas de transport comercial și s-a numit Earl of Pembroke, fiind lansat la apă în iunie 1764 din portul carbonifer și de baleniere Whitby din North Yorkshire.[1] Vasul avea trei catarge și avea o construcție solidă, cu o proră largă și dreaptă, o pupă pătrată și o cocă alungită în formă de cutie și cu o cală adâncă.[2] Avea 32 m lungime, și 29,74 m pe puntea inferioară, și un travers maxim de 8,92 m.[3] După practica acelei vremi, capacitatea sa de transport era estimată la 368 71/94 tone.[1]

Designul cu baza plată o făcea foarte potrivită pentru navigația în ape mici și-i permitea să acosteze pe plaje pentru încărcarea și descărcarea mărfii și pentru reparații simple fără a necesita un doc uscat. Coca ei, podelele interioare și picioarele susținătoare erau construite din stejar alb, chila și etamboul din ulm, iar catargele din pin și brad.[4] Planurile navei prezintă și o carlingă dublă care stabilizează chila, podelele și osatura.[5]

Nu se cunoaște cu precizie înălțimea catargelor, întrucât diagramele lui Endeavour care au mai rămas descriu doar coca vasului, nu și planul catargelor.[6] Deși în ce privește arborele mare și trinchetul se știe că aveau înălțimile standard de 39, respectiv 34 m, o adnotare pe unul din planurile păstrate arată că artimonul avea „16 yarzi și 29 de țoli” (15,4 m).[6] Dacă chiar așa a fost, rezultatul ar fi fost un catarg ciudat de scurt, cu 2,7 m mai scurt decât erau standardele vremii.[7][8] Cercetările moderne sugerează că adnotarea ar fi fost o eroare de transcriere și că ar fi fost corect „19 yarzi și 29 țoli” (24,5 m), care s-ar conforma mai bine standardelor navale și lungimilor celorlalte catarge.[6]

Achiziționarea și recondiționarea de către Amiralitate

La 16 februarie 1768, Royal Society i-a scris regelui George al III-lea o petiție în care cerea finanțarea unei expediții științifice în Pacific în scopul studierii și observării tranzitului lui Venus prin fața Soarelui în 1769.[9] Regele a aprobat expediția, iar Amiralitatea a ales să combine călătoria științifică cu o altă misiune confidențială de căutare prin Pacificul de Sud a presupusului continent Terra Australis Incognita („pământul sudic necunoscut”).[10]

Royal Society a sugerat ca la comanda ei să fie pus geograful scoțian Alexander Dalrymple, a cărui acceptare era condiționată de primirea unui brevet militar de căpitan al Marinei Regale. Primul Lord al Amiralității, Edward Hawke a refuzat însă, spunând chiar că ar prefera să-și taie mâna dreaptă decât să pună la comanda unei nave a Marinei pe cineva care nu are nicio pregătire de marinar.[11] Refuzul lui Hawke de a acorda comanda lui Dalrymple a fost influențat de răzvrătirile care avuseseră loc în trecut, cum ar fi cea de pe bordul slupului HMS Paramour⁠(en) din 1698, când ofițerii refuzaseră să primească ordine de la comandantul civil, dr. Edmond Halley.[11] Impasul a fost rupt când Amiralitatea l-a propus pe James Cook, ofițer de marină care avea cunoștințe avansate de matematică și cartografie.[12] Acceptat de ambele părți, Cook a fost înaintat la gradul de locotenent și numit comandant al expediției.[13]

Earl of Pembroke, mai târziu HMS Endeavour, plecând din portul Whitby în 1768. De Thomas Luny, datat 1790.

La 27 mai 1768, Cook a preluat comanda navei Lord Pembroke, evaluată în martie la 2.307 lire, 5 șilingi și 6 pence. dar achiziționată în schimbul sumei de 2.840 de lire, 10 șilingi și 11 pence și alocată spre utilizare în expediția Societății.[14][ex 1] A fost recondiționată la Deptford pe Tamisa, coca a fost învelită și călăfătuită pentru a fi apărată de paraziți ai lemnului, și s-a instalat o a treia punte interioară instalată pentru cabine, o magazie de praf de pușcă și alte spații de depozitare.[16] Noile cabine ofereau circa 2 metri pătrați de spațiu în plus fiecare și au fost alocate lui Cook și reprezentanților Royal Society: naturalistul Joseph Banks, asistenții lui Banks Daniel Solander și Herman Spöring, astronomul Charles Green și artiștii Sydney Parkinson și Alexander Buchan.[17] Aceste cabine înconjurau popota ofițerilor.[18] Cabina cea mare din spatele punții a fost gândită drept sală de lucru pentru Cook și Royal Society. Pe puntea inferioară din spate, cabinele cu fața spre popota secunzilor au fost acordate locotenenților Zachary Hicks și John Gore, chirurgului William Monkhouse, tunarului Stephen Forwood, navigatorului Robert Molyneux, și funcționarului Richard Orton.[19][20] Puntea deschisă adiacentă conținea cabinele marinarilor și alt spațiu adițional de stocare.[18]

O barcă lungă cu vâsle pe ambele părți, o pinasă și o iolă erau bărcile adiționale ale navei, prima dintre ele fiind putrezită și trebuind să fie reconstruită și revopsită cu ceruză înainte de a putea fi aduse la bord.[21] Ele au fost însoțite de două schifuri proprietate privată, unul aparținând șefului de echipaj John Gathrey și cealaltă lui Banks.[22] Nava a fost echipată și cu niște vâsle lungi, de 8,5 m, pentru a putea fi împinsă înainte dacă se rupeau catargele sau nu bătea vântul.[17] Vasul recondiționat a fost rebotezat His Majesty's Bark the Endeavour (Barcul Majestății Sale Endeavour), pentru a face distincția față de un alt Endeavour, aflat deja în serviciul Marinei Regale, un slup cu 14 tunuri.[1]

La 21 iulie 1768, Endeavour s-a deplasat la Galleon's Reach pentru a lua la bord armamentul necesar protecției împotriva băștinașilor potențial ostili din insulele Pacificului.[21] Au fost aduse la bord zece tunuri cu proiectile de 1,8 kg, dintre care șase au fost montate pe puntea superioară și restul au fost arimate în cală. Au fost încărcate și douăsprezece tunuri pivotante; ele au fost fixate pe stâlpi pe puntea de comandă, la prova și de cele două părți.[23] Vasul s-a îndreptat spre Plymouth la 30 iulie, pentru aprovizionare și pentru preluarea echipajului de 85 de oameni, inclusiv 12 pușcași marini regali.[24] Cook a ordonat să se urce la bord și douăsprezece tone de fontă pentru balast.[2]

Note explicative

  1. ^ La valorile actuale, suma de evaluare este echivalentă cu circa 265.000 de lire, iar prețul de achiziție cu 326.400.[15]

Note

  1. ^ a b c A.H. McLintock, ed. (). „Ships, Famous” [O enciclopedie a Noii Zeelande]. An Encyclopedia of New Zealand. Ministry for Culture and Heritage/Te Manatū Taonga, Government of New Zealand. Accesat în . 
  2. ^ a b Hosty și Hundley 2003, p. 41
  3. ^ Blainey 2008, p. 17
  4. ^ Hosty și Hundley 2003, p. 19
  5. ^ Hosty și Hundley 2003, pp. 33–41
  6. ^ a b c Marquardt 1995, pp. 19–20
  7. ^ Sutherland, Rushton, Cooper 1711
  8. ^ Davis și Edson 1985
  9. ^ Rigby și van der Merwe 2002, p. 24
  10. ^ „Secret Instructions to Lieutenant Cook 30 iulie 1768 (UK)”. National Library of Australia. . Accesat în . 
  11. ^ a b A General History and Collection of Voyages and Travels, Vol. 12 la Proiectul Gutenberg, introducerea editorului Robert Kerr, nota de subsol 3
  12. ^ McDermott, Peter Joseph (). „Pacific Exploration”. The Brisbane Courier. Brisbane Newspaper Company Ltd. p. 5. Accesat în . 
  13. ^ Rigby and van der Merwe 2002, p. 30
  14. ^ Knight, C. (). „H.M. Bark Endeavour”. Mariner's Mirror. Regatul Unit: Nautical Research Guild. 19: 292–302. 
  15. ^ „Purchasing Power of British Pounds from 1264 to Present”. MeasuringWorth. . Accesat în . 
  16. ^ Hosty și Hundley 2003, p. 61
  17. ^ a b Marquardt 1995, p. 18
  18. ^ a b „HMB Endeavour replica - specifications”. Australian National Maritime Museum. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „The replica HM Bark Endeavour: History of Bark Endeavour and Captain Cook”. H M Bark Endeavour. . Accesat în . 
  20. ^ „James Cook's HMB Endeavour” (PDF). Australian Maritime Museum. Accesat în . 
  21. ^ a b Hough 1994, p. 56
  22. ^ Marquardt 1995, p. 17
  23. ^ Marquardt 1995, p. 13
  24. ^ Beaglehole 1968, pp. 1–2

Bibliografie

  • Blainey, Geoffrey (). Sea of Dangers: Captain Cook and his rivals [Marea Pericolelor: Căpitanul Cook și rivalii săi]. Penguin Group (Australia). ISBN 9780670072231. 
  • Beaglehole, J.C., ed. (). The Journals of Captain James Cook on His Voyages of Discovery, vol. I:The Voyage of the Endeavour 1768–1771 [Jurnalele căpitanului James Cook din călătoriile sale de descoperire, vol. I: călătoria lui Endeavour 1768–1771]. Cambridge University Press. OCLC 223185477. 
  • Davis, J.; Edson, Merritt (). The Seaman's Speculum, Or Compleat School-master. Nautical Research Guild. ISBN 0960345612. 
  • Hosty, Kieran (iunie 2003). „Preliminary Report on the Australian National Maritime Museum's participation in the Rhode Island Marine Archaeology Project's search for HMB Endeavour” [Raport preliminar privind participarea Muzeului Național Maritim al Australiei la căutarea HMB Endeavour de către Proiectul Arheologic Marin Rhode Island] (PDF). Australian National Maritime Museum. Accesat în .  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  • Hough, Richard (). Captain James Cook [Căpitanul James Cook]. Hodder and Stoughton. ISBN 9780340825563. 
  • Macgregor, Tom (). The Making of Master and Commander: The Far Side of the World. Harper Collins. ISBN 0007157711.  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  • Marquardt, K H (). Captain Cook's Endeavour. Naval Institute Press. ISBN 1557501181. 
  • Parkin, Ray (). H. M. Bark Endeavour. Miegunyah Press. ISBN 0522850936. 
  • Rigby, Nigel (). Captain Cook in the Pacific [Căpitanul Cook în Pacific]. National Maritime Museum (UK). ISBN 0948065435.  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  • Sutherland, William (). The Ship-builder's Assistant. R. Mount. OCLC 65326211.  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)

Format:Link FA